Cristi Chivu e tot mai aproape să antreneze în Serie A! Ultimele detalii despre situația românului

Cristian Chivu (38 de ani) poate fi antrenor la cel mai înalt nivel. Sampdoria l-a anunțat oficial pe Eusebio Di Francesco (49 de ani) în funcția de antrenor al echipei, iar fostul tehnician al lui AS Roma îl dorește pe fostul fundaș român în staff-ul său.

Fostul căpitan al echipei naționale a României și-a început cariera de antrenor la academia lui Inter Milano, unde a pregătit grupa U14. Acum, Chivu ar putea face un pas important în cariera sa de antrenor, dar trebuie să dea un răspuns până săptămâna viitoare, termenul limită pentru Di Francesco pentru a-și anunța staff-ul tehnic, anunță presa din Italia.

AS Roma și Inter Milano sunt cluburile pentru care a evoluat Chivu în Serie A ca jucător. 200 de partide a strâns fundașul român în campionatul Italiei, pentru ambele formații, marcând de nouă ori.

Chivu a fost în echipa Interului în sezonul 2009-2010, în care clubul de pe San Siro a cucerit ultima Ligă a Campionilor din istorie, după o finală cu Bayern Munchen, scor 2-0. Trei titluri de campion, trei Cupe ale Italiei și o Supercupă a mai cucerit românul cu Inter.

 

Publicat: 23 06. 2019, 17:37
Actualizat: 24 06. 2019, 00:20