Cristi Săpunaru, pus pe liber de Kayserispor: „Nu sunt ce acord cu asta!” Anunțul fostului fundaș al naționalei
Cristi Săpunaru (37 de ani) a fost pus pe liber de Kayserispor, dar fundașul spune că nu este de acord cu decizia lui Hamza Hamzaoglu. Fostul fundaș al naționalei pleacă de la echipa pentru care a jucat cele mai multe meciuri în carieră.
Grupul românilor de la Kayserispor se subțiază. Silviu Lung Jr și Denis Alibec rămân fără Cristi Săpunaru, care a fost la un moment dat chiar căpitanul fostei echipe a lui Dan Petrescu.
Kayserispor este pe locul 18 în Super Lig, cu 35 de puncte după 34 de etape, la doar o lungime de ultima poziție care asigură supraviețuirea în prima ligă din Turcia.
Cristi Săpunaru, pus pe liber de Kayserispor: „Nu sunt ce acord cu asta!” Anunțul fostului fundaș al naționalei
Cristi Săpunaru a anunțat că a rămas fără echipă, după ce a fost pus pe liber de înlocuitorul lui Dan Petrescu, Hamza Hamzaoglu.
„Vreau să vă mulţumesc pentru cei trei ani şi jumătate. M-am simţit ca acasă aici. A fost o perioadă frumoasă a carierei mele şi apreciez toată iubirea şi susţinerea arătate!
Ştiu că mai am un an de contract, dar nimeni nu ştie ce se va întâmpla pe viitor… Am fost onorat să fiu (chiar dacă pentru o perioadă scurtă) căpitanul lui Kayserispor şi să am colegi minunaţi în această perioadă.
Azi am fost informat de antrenor că nu mai fac parte din echipă şi nici din planurile sale. Respect decizia antrenorului, chiar dacă nu sunt de acord cu ea, dar trebuie să o respect, întrucât respect clubul. Vă doresc tot binele şi mereu voi pe aici cu inima şi voi susţine Kayserispor
#fightKayserispor!”, a anunţat fundaşul central român pe Instagram.
Kayserispor e clubul pentru care Cristian Săpunaru a jucat cele mai multe meciuri din carieră, 105 la număr, cu unul mai mult decât la FC Porto.
Cristi Săpunaru are și 36 de apariții în tricoul naționalei, pentru care a jucat între 2008 și 2019