Cristiano Ronaldo a fost prezentat oficial la Al-Nassr! Primele declarații ale starului portughez: „Misiunea mea în Europa s-a încheiat, am câștigat tot”. Ce spune despre contractul stelar: „E unic pentru că eu sunt unic”
Al-Nassr l-a prezentat oficial pe Cristiano Ronaldo (37 de ani), care a explicat de ce a ales să renunțe la fotbalul din Europa în favoarea aventurii din Arabia Saudită.
Cristiano Ronaldo a fost prezentat oficial la Al-Nassr! Primele declarații ale starului portughez: „Misiunea mea în Europa s-a încheiat, am câștigat tot”
Cristiano Ronaldo a participat la prima conferință de presă din postura de fotbalist al lui Al-Nassr.
Fotbalistul portughez s-a prezentat în fața jurnaliștilor după ce a trecut cu brio vizita medicală, iar acum lumea fotbalului așteaptă debutul său în fotbalul necunoscut din Arabia Saudită. Criticat de mulți pentru că a ales să renunțe la provocarea din marile campionate ale Europei, cel poreclit „CR7” a explicat de ce a făcut această alegere.
„Mă simt bine, sunt mândru că am luat această decizie. Misiunea mea în Europa s-a încheiat, am câștigat tot, am jucat la cele mai importante cluburi.
Acum e o nouă provocare, sunt bucuros că Al-Nassr mi-a oferit această oportunitate, să dezvolt nu doar fotbalul, dar și noua generație de aici. E o provocare, dar, în același timp, sunt mândru și entuziasmat. Îmi doresc să schimb mentalitatea noii generații.
Nu mulți știu, dar multe cluburi din Europa, Brazilia, Australia, SUA, chiar și Portugalia, au încercat să mă transfere, dar mi-am dat cuvântul celor din club, e o provocare bună, știu ce vreau și știu și ce nu vreau.
E o provocare să ajut cu experiența mea să schimbăm și să câștigăm puncte, dar și la fotbal feminin vreau să ofer o viziune diferită asupra țării, fotbalului, de aceea am acceptat această oportunitate”, a spus Cristiano Ronaldo.
Cristiano Ronaldo, explicații despre contractul stelar pe care l-a semnat cu Al-Nassr
Cristiano Ronaldo a ajuns la Al-Nassr, unde va câștiga aproximativ 200 de milioane de euro pe an. Starul portughez nu s-a ferit să spună că este remunerat cu această sumă unică deoarece el însuși este unic.
Criticat de mulți pentru alegerea pe care a făcut-o, Cristiano Ronaldo a ținut să le menționeze jurnaliștilor prezenți la conferința de presă că această mutare nu echivalează cu finalul carierei sale.
„Contractul meu e unic pentru că sunt un jucător unic, e bine să mă aflu aici, am doborât toate recordurile acolo. Nu îmi pasă de ce spune lumea, în ziua de astăzi fotbalul a evoluat și e foarte competitiv. Nu este finalul carierei mele”, a explicat Cristiano Ronaldo, fotbalist căruia i-a fost decernat de cinci ori prestigiosul trofeul Balonul de Aur.
(Sursă foto: captură The Sun)