Cristiano Ronaldo a făcut un meci dezastruos contra celor de la Cordoba. Starul portughez, aflat la partida cu numărul 600 din carieră la nivel de echipe de club, a reușit să iasă în evidență prin două lovituri libere executate slab și un gest incredibil care i-a adus un cartonaș roșu.
Ronaldo a primit cartonașul roșu în minutul 83 după ce a lovit cu piciorul un fundaș al gazdelor. Cu doar câteva minute înainte, Ronaldo mai lovise un apărător al celor de la Cordoba, dar gestul său nu a fost observat de arbitru.
La ieșirea de pe gazon, imediat după ce a văzut cartonașul roșu, huiduit de fanii Cordobei, starul portughez i-a sfidat pe aceștia, arătându-le emblema de pe tricoul lui Real Madrid care reprezintă Campionatul Mondial al Cluburilor cucerit în decembrie 2014, trofeu care a transformat-o pe echipa lui Ancelotti în cel mai titrat club de pe planetă.
Ronaldo a jucat meciul său cu numărul 600 la nivel de echipe de club: portughezul a evoluat 31 de meciuri pentru Sporting Lisabona, 292 pentru Manchester United și 277 pentru Real Madrid.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER