Cristiano Ronaldo, „atacat” cu un laser

Cristiano Ronaldo nu a fost doar victima huiduielilor fanilor
catalani. Portughezul a tras o sperietură în timpul primei reprize,
când un suporter catalan l-a vizat timp de câteva secunde cu un
laser.

Ronaldo nu a fost singurul „galactic” victimă a laserelor: Pepe
a fost și el „țintit” de fanii gazdelor în partea a doua a jocului.
Utilizarea laserelor este interzisă pe stadioane și Barcelona riscă
să fie amendată de federație pentru acest incident.

Cristiano Ronaldo a fost înlocuit în minutul 65 la ordinul
medicului olandez Van Dijk, care l-a operat pe portughez și care a
fost prezent duminică pe „Camp Nou”

Publicat: 01 12. 2009, 09:41
Actualizat: 01 12. 2009, 09:44