Cristiano Ronaldo a marcat primul său gol pe Anfield în succesul înregistrat de Real, scor 3-0, împotriva celor de la Liverpool. La finalul partidei, starul portughez a început să se gândească la El Clasico, partidă care va avea loc sâmbătă, de la ora 19:00, și a trimis câteva săgeți înspre cei care au făcut programarea etapei în Spania. Ronaldo e nemulțumit de faptul că echipa sa va avea un timp de odihnă mai mic față de rivala Barcelona, care a jucat marți în Ligă și are 24 de ore în plus pentru refacerea jucătorilor.
Totuși, în final jucătorul Realului a admis că jucătorii nu ar trebui să se ascundă după un astfel de motiv și să câștige cu orice preț El Clasico.
„Ar trebui mai multă atenție la astfel de detalii. 24 de ore de odihnă în plus înseamnă foarte mult. Un fotbalist de nivel înalt știe că două zile de pauză nu sunt egale cu trei zile. Dar asta nu e o scuză, pentru că vom juca bine și vom învinge”, a spus starul Realului după victoria cu Liverpool.
În timpul în care pregătea pe Real, Jose Mourinho s-a plâns de mai multe ori de faptul că programarea partidelor din Primera Division este făcută în avantajul rivalilor de la Barcelona și susținea că echipa sa este persecutată din cauza altor interese.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER