Atacantul portughez al echipei Real Madrid, Cristiano Ronaldo, a fost desemnat, marți, jucătorul anului 2014 de publicația engleză Four Four Two, informează L’Equipe.
Ronaldo, care a câștigat Liga Campionilor și Supercupa Europei în 2014 cu Real Madrid, este urmat în această ierarhie de fundașul german Philipp Lahm (Bayern Munchen) și de atacantul argentinian Lionel Messi (FC Barcelona).
Pe următoarele locuri se află portarul german Manuel Neuer (Bayern Munchen), atacantul galez Gareth Bale (Real Madrid), atacantul suedez Zlatan Ibrahimovici (Paris Saint-Germain), atacantul spaniol Diego Costa (Atletico Madrid/Chelsea Londra), atacantul uruguayan Luis Suarez (FC Liverpool/FC Barcelona), mijlocașul argentinian Angel Di Maria (Real Madrid/Manchester United) și mijlocașul olandez Arjen Robben (Bayern Munchen).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER