Cristiano Ronaldo, menajat de Ancelotti înaintea returului cu Borussia Dortmund

Fotbalistul echipei Real Madrid, Cristiano Ronaldo, care a avut probleme la genunchi la partida cu Borussia Dortmund, din Liga Campionilor, nu va juca în meciul de sâmbătă cu Real Sociedad, el fiind menajat, a anunțat tehnicianul Carlo Ancelotti.

Ronaldo a jucat până în minutul 80 în partida de miercuri, în care a și înscris un gol.

„Sâmbătă îl vom lăsa pe Cristiano să se odihnească. Este puțin obosit și nu trebuie să riscăm. Preferăm să îl lăsăm acasă, să se antreneze, ca să fie pregătit pentru marți seară”, a spus Carlo Ancelotti.

Formația Real Madrid a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (2-0), echipa Borussia Dortmund, într-un meci contând pentru prima manșă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor. Returul va avea loc la 8 aprilie.

Sâmbătă seară, madrilenii vor întâlni, în deplasare, în campionatul Spaniei, echipa Real Sociedad.

Mediafax

 

Publicat: 04 04. 2014, 15:18
Actualizat: 04 04. 2014, 15:19