Cristiano Ronaldo s-a accidentat!** Vezi cât va lipsi portughezul
Atacantul portughez al echipei Real Madrid, Cristiano Ronaldo,
s-a „accidentat” joi seară, la meciul cu Malaga, scor 7-0, și va fi
indisponibil între 10 și 15 zile, a anunțat, vineri, clubul
său.
Jucătorul portughez, în vârstă de 26 de ani, a suferit o „leziune
musculară” la coapsa stângă, iar timpul de recuperare este estimat
între 10 și 15 zile, se arată într-un comunicat al clubului.
Ronaldo a ieșit de pe teren în minutul 76, după ce a marcat de trei
ori în meciul cu Malaga.
Real Madrid ocupă în prezent locul 2 în campionatul Spaniei, la
șapte puncte de liderul FC Barcelona, în timp ce Ronaldo este cel
mai bun marcator al campionatului, la egalitate cu argentinianul
Lionel Messi (27 goluri fiecare).
Sursa: Mediafax