Ilie Dumitrescu a recunoscut că este fanul lui Leo Messi, super starul celor de la PSG.
Într-un interviu acordat pentru ProSport, „Mister” a subliniat că Messi, fostul mare jucător al Barcelonei, este fotbalistul său preferat.
Totuși, Leo Messi ar putea schimba iar echipa, spre finalul unei cariere impresionante. Echipa aflată în coproprietatea faimosului David Beckham, Inter Miami, este încrezătoare în șansele de reușită ale transerului de senzație al argentinianului la gruparea din MLS, după Campionatul Mondial din Qatar.
Ilie Dumitrescu știe de ce Leo Messi s-a adaptat mai greu în Franța și a făcut o comparație între Ligue 1 și La Liga, acolo unde argentinianul a făcut spectacol total în tricoul Barcelonei.
„Franța este o competiție grea, complicată! A avut nevoie de ceva timp să se adapteze. Orice jucător vine în Ligue 1 simte șocul. Nivelul de pregătire fizică este la cel mai înalt nivel. Echipele sunt lucrate, este foarte greu să depășești adversarul într-un duel unu la unu. Dacă iei în oglindă cu ce se întâmpla în Spania, în Franța jocul este mai închis. Sunt mai puternici, mai disciplinați, este și agresivitate. Foarte greu de depășit. Messi este jucătorul meu preferat”, a spus Ilie Dumitrescu, pentru ProSport.
„Nu ştiu ce se întâmpla de vomitam pe teren, dar aveam tot felul de chestii în stomac. Era un dezastru cauzat de ce mâncam. Ciocolată, fursecuri sau băuturi gazoase făceau parte din meniul zilnic. Acum mănânc mult mai bine. Carne, peşte, multe salate, iar acum se simte asta”, spunea Lionel Messi, înainte să apeleze la nutriționistul Giuliano Poser.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER