Criză la Juve:** pierderi de 39,5 milioane € în 6 luni

Juventus Torino a încheiat primul semestru al sezonului
2010/2011 cu un rezultat net negativ de 39,5 milioane de euro, a
anunțat, luni, Consiliul de Administrație al clubului, în criză
sportivă după patru înfrângeri în șase meciuri din campionat.

Pe aceeași perioadă a sezonului precedent, Juventus a
înregistrat profit de 14,2 milioane de euro.

Încasările, 88,8 milioane de euro, sunt în scădere cu 29 la
sută, în raport cu aceeași perioadă a anului trecut (125 milioane
de euro).

Participarea în Liga Europa 2010-2011, care aduce mai puțini
bani decât Liga Campionilor, și schimbarea gestionării drepturilor
televizate, explică în parte această scădere.

Previziunile pentru finalul sezonului 2010-2011 arată o
„pierdere semnificativă”, însă clubul a asigurat că are „resursele
financiare pentru a face față rezultatelor negative”.

MEDIAFAX

Publicat: 28 02. 2011, 19:19
Actualizat: 28 02. 2011, 19:20