Cu mutarea asta Barcelona chiar devine invincibilă. Luis Enrique vrea o vedetă din Premier League și a început deja negocierile
Presa din Anglia anunță că Barcelona și Manchester United ar putea deveni, în vară, protagonistele celui mai spectaculos transfer al perioadei de mercato.
Potrivit Daily Mail, Luis Enrique este interesat de serviciile lui Juan Mata (27 de ani), care nu are un sezon strălucit pe Old Trafford, sub comanda olandezului Louis van Gaal. În acest sens, reprezentanții mijlocașului spaniol și cei ai catalanilor s-au întâlnit de mai multe ori în ultimele luni, în Spania, unde au încercat să pună la cale mutarea.
Transferul pare cu atât mai posibil cu cât, după venirea lui Anthony Martial la Manchester, Mata nu a reușit să aibă același impact în echipa lui Louis van Gaal, reușind doar patru goluri și pase decisive în cele 24 de meciuri jucate pentru „diavoli” în acest sezon de Premier League.
Lansat în fotbalul mare de echipa a doua a lui Real Madrid, Mata a mai jucat la Valencia și Chelsea, de unde Manchester United l-a cumpărat în iarna lui 2014 pentru nu mai puțin de 37 de milioane de euro.