Antrenorul Fiorentinei, Sinisa Mihajlovic, așteaptă cu nerăbdare revenirea lui Adrian Mutu, suspendat de 9 luni în urma scandalului „Sibutramina”. Contestat de fanii viola, care îi reproșează poziția din clasament a echipei, sârbul speră ca atacantul român să fie elemntul care să ajute gruparea toscană să își revină din pasa mai puțin bună pe care o traversează.
„I-am asigurat pe suporteri că nu vom retrograda, le-am zis să nu mai fie atât de pesimiști. Le-am spus și că potențialul nostru ar fi unul de Liga Campionilor dacă nu am avea atâția indisponibili. Adrian Mutu va fi disponibil la finalul lunii octombrie, dar să vedem dacă va putea juca imediat după o pauză atât de lungă”.
Mihajlovic este îngrijorat de faptul că Mutu a acuzat și o contuzie la gambă și la gleznă, după ce la mijlocul lunii septembrie a alunecat pe gresie în propria casă. Atacantul în vârstă de 31 de ani a urmat chiar și un tratament la o clinică specializată din Stuttgart pentru a fi sigur că nu va avea probleme la revenirea pe gazon, dar și pentru a se readapta la efort.
O dată cu reintrarea lui Mutu, se va schimba inclusiv sistemul de joc al Fiorentinei, care ar reveni la 4-4-2, după ce până acum Gilardino a fost folosit ca vârf unic.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER