Cu noroc pentru Real!** „El Clasico” se joacă luni
Liga spaniolă, de comun acord cu Barcelona și Real Madrid, dar
și cu MediaPro, compania care deține drepturile de televizare, a
confirmat ieri faptul că „El Clasico” se va disputa pe 29
noiembrie, într-o zi de luni.
Este pentru a treia oară în istorie când înfruntarea considerată
de unii cel mai mare derby al planetei se va disputa într-o zi de
luni. Prima dată, pe 30 martie 1964, Realul s-a impus cu 2-1, cu
golurile lui Gento și Puskas, ulterior șansa a surâs Barcelonei, în
3 aprilie 1972, 1-0 cu golul lui Asensi. Ambele partide s-au jucat
pe „Nou Camp” și în ambele ocazii titlul a fost câștigat, la
finalul sezonului, de Real.
Anunțul a venit după săptămâni întregi de discuții între toate
părțile implicate, cauzate de faptul că data inițială la care a
fost programat derby-ul, duminică, 28 noiembrie, coincidea cu data
alegerilor în Catalunia, iar poliția nu putea asigura securitatea
ambelor evenimente.