Cum a furat-o Real pe Barça în 1916

Suporteri, televiziuni, toată lumea e cu zâmbetul pe buze, după
ce Real și Barcelona s-au calificat în semifinalele Ligii
Campionilor. Prilej și pentru amintiri cu meciuri celebre dintre
cele două echipe.

Granzii Spaniei se pregătesc de un show total, patru înfruntări
de top în trei competiții diferite (campionat, Cupa Spaniei și Liga
Campionilor), în doar 18 zile! O singură dată s-au mai întâlnit
cele două mari rivale de atâtea ori într-un timp atât de scurt, în
1916, în semifinalele Cupei Spaniei. Și s-a lăsat cu scandal!

Goluri
din ofsaid, faulturi grosolane

În joc era un singur trofeu: Cupa Regelui. Primul Război Mondial
era în toi, iar loteria penalty-urilor și greutatea golurilor din
deplasare încă nu-și făcuseră loc în regulament. După ce Barça a
câștigat turul, pe propriul teren, cu 2-1, iar Realul s-a impus în
retur cu 4-1, a urmat rejucarea. De fapt două, pentru că primul
meci, disputat la Madrid, s-a încheiat 4-4 după 90 de minute, 6-6
după prelungiri! La a doua rejucare, tot la Madrid (!), centralul a
tras pe față cu Realul.

Santiago Bernabeu a egalat la unu cu un gol din ofsaid, apoi, la
2-1 pentru Barcelona, catalanilor li s-a anulat un gol valabil! S-a
făcut 2-2, apoi au urmat prelungirile, unde Aranguren a reușit o
„dublă”. Primul gol din ofsaid, al doilea după un fault la portar!
Prea mult pentru Massana, căpitanul catalanilor, care și-a retras
echipa de pe teren cu 12 minute înainte de finalul
prelungirilor.

Au
început meciul în 9 oameni!
Cum a furat-o Real pe
Barça în 1916

Barcelona a început partida retur a semifinalei din 1916 fără
doi jucători, din cauza unui accident în care a fost implicat
trenul cu care călătoreau fotbaliștii! Deși au scăpat cu bine, cei
doi jucători au ajuns cu întârziere la stadion. Au intrat și pe
teren, Costa în minutul 15, Bru în 30, în partida câștigată de Real
cu 4-1.

„El
clasico” la foc automat

16.04 Real – Barça (campionat), ora 23:00
20.04 Barça – Real (finala Cupei Spaniei), ora 22:30
27.04 Real – Barça (Liga Campionilor , tur), ora 21:45
3.05 Barça – Real (Liga Campionilor, retur), ora 21:45

Publicat: 15 04. 2011, 08:16
Actualizat: 15 04. 2011, 08:17