Deși au parte de o viață la care cei mai mulți copii doar visează, fotbaliștii dau de multe ori dovadă că nu realizează norocul care le-a picat pe cap. Mulți pleacă din familii cu venituri modeste și ajung să câștige de la vârste fragede sume amețitoare.
Ultimul caz în acest sens este un tânăr fotbalist produs de Manchester City, considerat o mare speranță a clubului „blue”. Mijlocașul englez de origine nigeriană, Kelvin Etuhu, în vârstă de 22 de ani, a fost trimis la închisoare pentru opt luni, pentru acuzație de atac asupra unei persoane.
Tânărul, care a debutat în Premier League la doar 19 ani, acesta reușind să și înscrie în acel sezon pe prima scenă engleză. Considerat un mare talent, Etuhu a fost disputat de naționalele Angliei și Nigeriei, dar până la urmă nu va mai juca pentru vreuna dintre ele.
Pe 28 februarie anul trecut a fost filmat în timp ce lovea niște oameni, aflat fiind pe o alee lângă un cazino din Manchester. Mijlocașul și-a recunoscut vina și a primit o condamnare la închisoare de opt luni. La începutul acestui sezon, Manchester City l-a eliberat din contract pe Etuhu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER