Un jucător de la Twente este ținta glumelor în vestiarul grupării olandeze.
Leroy Fer s-a făcut de râs după ce i-a făcut un cadou neobișnuit prietenei sale. Mijlocașul olandez i-a cumpărat iubitei sale un cal de curse pentru care a plătit 22.000 de euro. Până aici nimic ieșit din comun, s-ar putea spune. Doar că în momentul în care animalul le-a fost livrat, Fer și prietena sa și-au dat seama că locuiesc într-un apartament și nu au unde să țină calul. Animalul a fost returnat.
Fer este un jucător în vârstă de 22 de ani care a fost lansat în fotbalul mare de Feyenoord. Din 2011 a trecut la Twente, echipă de la care a fost convocat la națională.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER