Urât în întreaga Anglie după celebra „mână a lui Dumnezeu” de la Mondialul din 1986, Diego Armando Maradona visează să antreneze în Albion. Argentinianul și-a mărturisit dorința astăzi, într-un interviu acordat SkySport, lăsând de înțeles că impopularitatea sa pe tărâm englez nu ar reprezenta un impediment în acest sens:
„Da, mi-ar plăcea să antrenez în Premier League. Este un campionat cu un nivel excepțional, cu echipe puternice și jucători mari. Singura problemă e că toate echipele care îmi plac au deja antrenori foarte buni. Dar, dacă s-ar elibera un post, l-aș accepta imediat”, a declarat fostul decar argentinian.
Conform presei argentiniene, Maradona este disperat să antreneze din nou, în acest sens el rugându-l chiar pe Lionel Messi să-i pună o vorbă la federație pentru a fi reinstalat pe banca naționalei sudamericane, de pe banca tehnică a căreia a fost demis în urma insuccesului de la CM 2010.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER