Ladislau Boloni (66 de ani) s-a calificat cu Antwerp în ediția următoare de Europa League. Performanța este una remarcabilă, în condițiile în care campionatul Belgiei are echipe mult mai valoroase, cu tradiție mai importantă, dar și mai bogate. Referitor la aspectele financiare, Boloni a oferit informații cu privire la bugetul pentru sezonul acesta. Investițiile au fost minime, de 3 milioane de euro.
Într-un interviu acordat pentru adevărul.ro, antrenorul a declarat că patronul este foarte bogat și este dispus să investească mai mult, dacă i s-ar cere. Totuși, Boloni este genul de antrenor care plătește pe jucători exact cât merită. „Trei milioane și ceva de euro. Să știi că patronul nostru nu e milionar, ci mult mai bogat decât atât! Pe el nu l-ar deranja să plătească mai mult pentru aducerea unor jucători. Pe noi însă ne-ar deranja să aruncăm aiurea cu banii. Repet: mă deranjează mult tâmpenia și, când faci risipă de bani, înseamnă că e și nepriceperea la mijloc„, a declarat Boloni pentru adevărul.ro.
Performanța este una uriașă pentru club, tehnicianul a depășit toate așteptările. Va fi prima participare a lui Antwerp în competițiile europene, după o pauză de mai bine de 20 de ani. „A fost o muncă grea, însă satisfacția e pe măsura eforturilor noastre. Mai ales că revenim în cupele europene după o absență de 20 și ceva de ani…„, a continuat Boloni, care vrea să-și ducă proiectul la bun sfârșit. Va rămâne la Antwerp și în sezonul următor. „Eu plec acum în concediu și știu că mai am un an de contract cu această echipă„.
Boloni este antrenorul lui Antwerp din vara lui 2017. În această perioadă a strâns pe banca echipei 80 de partide, a câștigat 32 de confruntări, a remizat în 22 și a cedat în 26.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER