Echipa lui Dan Petrescu, Jiangsu Suning, a realizat cel mai scumpt transfer al iernii prin achiziționarea brazilianului Alex Teixeira, de la Șahtior Donețk, pentru 50 de milioane de euro, dar tehnicianul român nu pare chiar impresionat.
Într-o intervenție televizată, „Bursucul” a precizat că sumele aruncate de echipele din China pe piața transferurilor în această iarnă sunt „exagerate” și că formația sa ar fi putut aduce mai mulți fotbaliști de calitate cu banii plătiți pentru Ramires și Teixeira (85 de milioane de euro).
„Mi se par sume exagerate. Nu știu dacă se merită acești bani. Eu cred că, cu acesti bani, clubul nostru putea să cumpere mai mulți jucători. Dar dacă așa au gândit ei și le-a placut, e ok.
Am mai antrenat jucători de valoare, nu ar fi prima oară. Am avut jucatori de valoare peste tot. Și la Dinamo Moscova am avut jucători de valoare.
Daca sunt buni și vor juca pentru echipă, atunci va fi cât mai bine pentru mine, dar sigur una e realitatea la Șahtior și alta e la Jiangsu. Va fi foarte greu pentru el.
O să vorbesc și cu domnul Lucescu despre el, pentru ca îl cunoaste cel mai bine”, a declarat Dan Petrescu, conform dolcesport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER