Cum va reacționa Reghe? Șeful Sevillei a dat cărțile pe față! Cum s-a prezentat Rusescu la echipă, după transferul de la Steaua
Golgheter al Ligii 1 în sezonul trecut, Rusescu s-a transferat la Sevilla în primăvară, însă nu a avut parte cel cel mai bun debut la noua echipă. Folosit de Unai Emery în două meciuri din preliminariile Europa League, fostul stelist nu a mai prins nici lotul la următoarele partide, iar șeful andaluzilor spune că motivul din spatele deciziilor tehnicianului e constituit „forma fizică lamentabilă” a lui Rusescu, din momentul transferului.
Într-un interviu acordat pentru Estadio Deportivo, cotidian sportiv din Sevilla, președintele Sevillei, Jose Maria Del Nido a criticat dur stafful Stelei în privința formei în care Rusescu a venit la club.
„Rusescu a venit după două luni fără antrenament și într-o stare fizică lamentabilă. A avut un plan specific de antrenament, iar acum este pregătit”, a declarat Del Nido.
De la venirea sa la Sevilla, Rusescu a jucat doar în dubla manșă din preliminariile Europa League de la începutul lunii august contra echipei din Muntenegru, Mladost Podgorica.
Rusescu a intrat pe parcursul meciului în manșa tur și a fost titular în retur, reușind o dublă.
21 de goluri a marcat Rusescu pentru Steaua în ultimul sezon al Ligii 1