Juventus se va despărți de mai mulți jucători în această vară, informează cotidianul Corriere dello Sport. „Bătrâna Doamnă” i-a pus pe lista de transferuri pe Amauri și Diego. Ofertele consistente întârzie să apară, dar chiar și așa „bianconerii” se vor despărți mai mult ca sigur de cei doi fotbaliști, care nu au avut evoluții apreciabile în sezonul recent încheiat.
Amauri ar putea să ajungă la Roma, la schimb cu Mexes, în cazul în care cele două cluburi se vor înțelege, menționează sursa citată.
Un alt jucător care nu va mai îmbrăca tricoul lui Juve este Momo Sissoko. Acesta este dorit insistent de Fiorentina și are șanse mari să ajungă sub comanda lui Sinisa Mihailovic, mai ales că nu face parte din planurile de viitor ale lui Luigi Del Neri.
La capitolul veniri, pe lista lui Juve se află deocamdată mijlocașul lui ȚSKA Moscova, Milos Krasic.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER