Curg ofertele pentru Pukki! Un gigant din Serie A vrea să-l transfere în iarnă
Teemu Pukki (29 de ani) are parte de un start de sezon foarte bun la Norwich şi a început să atragă atenţia echipelor importante din Europa. Potrivit calciomercatonews.com, finlandezul este pe lista celor de la Inter Milano, pentru un transfer în iarnă.
Conform jurnaliştilor italieni, decizia conducerii lui Inter a fost luată după accidentarea lui Alexis Sanchez (30 de ani), din urmă cu câteva zile. Teemu Pukki nu va fi însă prima variantă. El ar urma să fie transferat pentru a fi rezerva lui Romelu Lukaku (26 de ani). Deşi tentaţia unui transfer în Serie A este mare, atacantul de 1.80 m ar putea refuza propunerea, ţinând cont de contextul în care ar urma să vină.
Teemu Pukki se află la cel mai bun sezon al carierei. Atacantul lui Norwich are, după 8 meciuri jucate în Premier League, 6 goluri şi două pase decisive. Cele 6 reuşite îl plasează pe locul 4 în clasamentul celor mai buni marcatori din campionatul Angliei, la două de liderul Kun Aguero (Manchester City). Site-ul transfermarkt.com îi oferă o cotă de piaţă de 9 milioane de euro lui Teemu Pukki, cea mai bună din întreaga carieră.