Cutremur în fotbalul grec: președintele Federației și patronul lui Olympiacos, Vangelis Marinakis, suspendați pe viață din fotbal. Marinakis controla jumătate din prima ligă și a dat foc unei brutării a unui arbitru care nu l-a ajutat!
Fotbalul grec este zguduit de un cutremur puternic, după ce procurorii au dezvăluit că Vangelis Marinakis, președintele și patronul lui Olympiacos, și președintele Federației, Giorgos Sarris, au constituit un grup infracțional cu scopul avantajării lui Olympiacos în competițiile interne, pentru a ajunge direct în grupele Ligii Campionilor. Atât Sarris, cât și Marinakis au fost arestați și eliberați pe cauțiune, după ce au fost interogați ore întregi
Financiar, Grecia nu stă deloc bine și e la un pas să iasă din zona euro. Fotbalistic, grecii sunt la pământ, ocupând ultimul loc în grupa F a preliminariilor Euro 2016, din care face parte și România, după ce a pierdut de două ori cu Insulele Feroe. Iar loviturile dure continuă una după alta! Joi, președintele Federației de fotbal din Grecia, Giorgos Sarris, și patronul și președintele lui Olympiacos, Vangelis Marinakis, au fost suspendați pe viață din fotbal, după ce au fost audiați privind un scandal de corupție, prin care au „avut ca țintă controlul absolut asupra fotbalului grec prin metode de fraudă și șantaj„, potrivit procurorului Artistidis Korreas, cel care a instrumentat cazul.
Marinakis privea meciurile echipei sale ca un adevărat „naș”
A provocat haos în fotbal
Președintele lui Olympiacos, unul dintre cei mai bogați oameni din Grecia, a fost arestat în cursul săptămânii și eliberat pentru o cauțiune de 200.000 de euro, după o audiere de șapte ore în fața unui judecător. Marinakis este acuzat de constituirea unui grup infracțional, șantaj, dare de mită și fraudă. El va fi exclus din fotbal, dar va putea controla clubul în continuare din postura de proprietar. Olympiacos este cel mai titrat club din istoria Greciei, cu 42 de titluri și 27 de Cupe ale Greciei, formația de pe Karaiskakis câștigând 13 din ultimele 15 titluri din campionatul elen! Potrivit acuzelor, Marinakis a cerut ajutorul unui arbitru în 2012, la un meci Xanthi-Olympiacos, însă arbitrul Petros Konstantineas a refuzat. Câteva zile mai târziu, brutăria actualului parlamentar a fost incendiată, la ordinul lui Marinakis!
65 de milioane de euro pe an este bugetul lui Olympiacos
Însă caracatița nu s-a oprit aici! Ba chiar s-a extins în ligile inferioare. Spre exemplu, la ordinul patronului lui Olympiacos, Platanias FC a beneficiat de un arbitraj părtinitor în meciul de promovare cu Panachaiki în 2012, fiind un satelit al lui Olympiacos! Ba chiar Marinakis și-a impus propriul protejat ca antrenor la Panionios, un fost goalkeeper la Olympiacos, Dmitris Eleftheropoulos! Totul pentru ca echipa campioană să se califice an de an în grupele Champions League, acolo unde primea peste 20 de milioane, buget care asigura continuitatea.
Președintele se consulta cu patronul lui Olympiacos pentru delegări
Și președintele Federației grecești, Giorgos Sarris, a fost suspendat din funcție și din fotbal pe viață, fiind eliberat din arest pentru o cauțiune de 50.000 de euro, fiind considerat unul dintre membrii importanți ai grupului care a controlat fotbalul din Grecia. Dovezile sunt clare! Deși suspecții au folosit telefoane cu cartele pre-plătite, pe care le folosesc imigranții pentru a nu fi detectați, convorbirile au fost înregistrate de Serviciul de Informații din Grecia, iar toate probele au fost anexate la dosar. Așa au aflat procurorii că Marinakis și Sarris se consultau înaintea delegărilor, iar arbitrii „prieteni” erau delegați la meciuri importante. În acest moment, potrivit rechizitoriului, 26 de persoane sunt acuzate, dintre care șase arbitri, opt federali greci, dar și patronii echipelor Levadiakos, Veria și Atromitos.