Dacă ar veni la Chelsea, ar sări scântei din vestiar!** Drumul lui Dan Petrescu, barat de un alt idol al ‘albaștrilor’ Video Imagini de COLECȚIE

Dan Petrescu este unul dintre cei mai buni antrenori români ai momentului, iar ca dovadă rușii de la ȚSKA Moscova îl doresc din sezonul viitor.

Țelurile tehnicianului român sunt însă mult mai înalte. Cea mai bună perioadă din cariera de fotbalist a fost pentru Petrescu perioada petrecută la Chelsea. Românul a rămas atașat de clubul din Londra, iar suporterii „albaștrilor” l-au inclus în topul celor mai buni jucători care au evoluat vreodată pentru gruparea de pe Stamford Bridge.

Petrescu își dorește cu ardoare să ajungă cândva să antreneze pe Chelsea, însă pe lângă faptul că mai are de demonstrat în noua carieră, românul s-ar lovi și de John Terry. La propriu și la figurat.

Situația tensionată dintre cei doi datează din 1998 de la un meci de Cupa Ligii cu Aston Villa. La acea partidă, la scorul de 4-1 pentru Chelsea, antrenorul de atunci al „albaștrilor” a decis să dea șansa și tinerilor să se afirme. L-a scos de pe teren pe Dan Petrescu și l-a introdus pe John Terry care bifa astfel primele sale minute pentru echipa al cărei căpitan este în prezent. Decizia antrenorului l-a enervat la culme pe fundașul român care a ieșit nervos de pe teren și a refuzat să dea mâna cu Terry.

„Cred că mi s-a tras de la primul meu antrenament cu Chelsea, când am intrat tare la el. Când m-am ridicat să plec, mi-a dat un picior în spate și a fost nevoie ca Dennis Wise să intervină pentru a mă apăra. Eu am continuat cu intrările dure, iar relația a fost tensionată pentru o perioadă. Cred că din acest motiv a făcut acel gest la debutul meu”, a explicat Terry acel incident din 1998 în urmă cu ceva timp .

18 ani
avea Terry atunci când a debutat pentru Chelsea

Publicat: 05 04. 2012, 16:04
Actualizat: 05 04. 2012, 16:17