„Dacă îl transferi pe Pogba în altă parte, îți rup picioarele!” Dezvăluiri din negocierile pentru cel mai scump transfer al verii
Zlatan Ibrahimovic a pus și el umărul la transferul lui Paul Pogba de la Juventus la Manchester United. Atacantul suedez a avut o discuție cu impresarul său, Mino Raiol, care-l reprezintă și pe Paul Pogba, în care i-a transmis că francezul trebuie neapărat să semneze cu United.
Manchester United a făcut cel mai scump transfer din vară, cu 105 milioane de euro plătite lui Juventus pentru Paul Pogba. Însă negocierile au fost dure. În multe momente, a existat riscul ca afacerea să pice. Ibrahimovic a fost însă unul dintre cei care și l-au dorit foarte mult pe Pogba la United.
Atacantul în vârstă de 34 de ani a semnat cu „diavolii roșii” la mijlocul verii și își dorea să aibă în spate o echipă care să-i pună calitățile în valoare. Mai în glumă, mai în serios, Ibrahimovic i-a transmis lui Mino Raiola că Pogba trebuie să vină la Manchester United, scrie The Sun.
Raiola a dezvăluit o discuție pe care a avut-o cu jucătorul suedez: „Dacă-l transferi pe Pogba în altă parte, îți rup picioarele”, a fost mesajul lui Ibra pentru Mino Raiola, potrivit impresarului său.