„Dacă îmi zicea cineva ce e aici, nu veneam”. Barca, în corzi înainte de meciul cu Atletico: Tata Martino și Neymar, actorii principali

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Înainte de finala campionatului, cu Atletico, Barcelona stă pe un butoi de pulbere. „Tata” Martino și Neymar sunt personajele în jurul cărora se concentrează toată atenția în aceste zile.

După un sezon extrem de modest, Barcelona are șansa nesperată să se reabiliteze, de succesul în fața lui Atletico depinzând câștigarea titlului. În pofida celor trei meciuri fără victorie din ultimele cinci – venite în primul rând pe fondul tensiunilor din vestiar -, catalanii au rămas în plasa celor porecliți „los colchoneros”, astfel că, dacă îi înving în disputa directă din ultima etapă (astăzi, pe Camp Nou, de la ora 19, în direct pe DigiSport), se vor încununa campioni.

Dar lucrurile sunt departe de a fi ideale pentru Messi&Co, chiar dacă rezultatele indirecte îi plasează sub influența Zeiței Fortuna. El Confidential a publicat un material amplu despre problemele din vestiarul Barcelonei, în centrul lor aflându-se „Tata Martino”. Adus în Catalunya la insistențele lui Messi, acesta a demonstrat că un club de talia celui de pe Camp Nou nu poate fi gestionat ușor de un antrenor fără experiență la nivel înalt în Europa.

Venirea lui a dus la scindarea vestiarului Barcelonei, iar demisia lui Rosell și lipsa rezultatelor scontate au acutizat criza, astfel că argentinianul s-a decis încă din iarnă să plece. Una dintre greșelile mari comise a fost reprezentată, susține sursa citată, de faptul că, dorind să fie cât mai cinstit cu jucătorii și să și-i apropie – sesizând problemele din vestiar -, Gerardo Martino le-a comunicat acestora că va rămâne la cârma clubului doar până la finalul sezonului. Acela a fost momentul când tehnicianul de 51 de ani a pierdut total controlul vestiarului, jucătorii percepând acest gest ca unul de lașitate.

Tensiuni înainte de Atletico

În plus, sursa citată notează că, în ciuda faptului că Barcelona mai păstra șanse la titlu, „Tata” Martino nu și-a croit discursul în consecință. Dezamăgit că a pierdut și sprijinul presei, care l-a criticat dur după eliminarea din Ligă, dar și a board-ului, tehnicianul a avut un nou episod de sinceritate care a creat o stare de nesiguranță în rândul fotbaliștilor.

Dacă mi-ar fi spus cineva ce se întâmplă la Barcelona, nu aș fi acceptat vreodată să vin„, le-a transmis tehnicianul de curând jucătorilor, subminându-le și mai mult încrederea că pot obține ceva în acest sezon.

Probleme și cu Neymar

Ca și cum problemele pe care le întâmpină nu ar fi suficiente, Barcelona este într-o luptă contra-cronometru și pentru recuperarea lui Neymar. Cu toate că brazilianul nu a dat încă măsura talentului său, el a fost singurul jucător al catalanilor care s-a remarcat în disputele din acest sezon cu Atletico, astfel că prezența sa pe teren e esențială, măcar din acest punct de vedere. Mai exact, în cele cinci partide disputate în actuala stagiune de cele două formații (două în Liga Campionilor, două în Supercupă și una în campionat), fostul jucător al lui Santos a fost singurul din lotul lui „Tata” Martino care a înscris în poarta lui Courtois (de două ori, chiar).

Șansele ca el să fie recuperat sunt bune, însă se fac presiuni mari pe lângă oficialii Barcelonei să nu fie folosit în „finala campionatului”. Mai exact, atât Federația Braziliană, cât și tatăl lui Neymar încearcă să îi determine pe șefii de pe Camp Nou să nu îl utilizeze pe jucător, de teama unei recidive care l-ar scoate din calculele pentru Campionatul Mondial. Evident, catalanii își vor urmări propriul interes și vor miza pe fotbalistul de 22 de ani, în măsura în care doctorii își vor da OK-ul, dar presa spaniolă se întreabă în ce măsură acesta va fi conectat 100% la joc, știind câtă vâlvă s-a creat în jurul folosirii lui.

9 goluri a marcat Neymar în acest sezon, în cele 25 de partide disputate în tricoul Barcelonei

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet ultima căsnicie!
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet…
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Amendă între 600-1.000 de lei. Românii au interzis. Se aplică de duminică, 24 Noiembrie
Amendă între 600-1.000 de lei. Românii au interzis. Se aplică de duminică, 24 Noiembrie
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×