Dacă n-a făcut-o Mourinho, o poate face „noul Mourinho”!** „O va STOPA pe Barça!”

Andre Villas Boas calcă pe urmele lui Mourinho. Antrenorul a
câștigat tot ce se putea câștiga în acest sezon cu FC Porto și o va
întâlni pe Barcelona în Supercupa Europei.

Victor Fernandez, cel care i-a luat locul lui Mourinho pe banca
lui Porto în sezonul 2004-2005, este convins că Villas Boas îi
poate crea probleme campioanei Europei.

„Am așteptări mari de la acest meci. Barcelona și Porto
sunt cam la același nivel, dar au alt stil de joc. FC Porto se
axează mai mult pe pregătirea fizică. Au un joc rapid și direct,
practică un fotbal foarte bun căutând să taie din fașă atacurile
adversarilor. Nicio echipă din lume nu pasează ca Barcelona, dar
sunt sigur că Porto o va stopa”,
a declarat Victor
Fernandez.

Publicat: 18 06. 2011, 13:48
Actualizat: 18 06. 2011, 13:50