„Dacă Pep nu-l mai vrea pe Ibra, să se ducă la spitalul de nebuni”
Zilele lui Ibra la Barcelona sunt numărate. Suedezul a avut mai
degrabă un sezon mediocru la gruparea blaugrana, evoluția sa fiind
influențată, e adevărat, și de accidentări. Totuși, presa din
Spania susține răspicat că Barcelona vrea să scape de fostul
interist, mai ales că atacul pentru sezonul viitor pare deja
creionat: Messi – David Villa – Pedro.
Conform ziariștilor din Peninsula Iberică, Guardiola ar fi cel care
nu l-ar mai dori pe Ibrahimovic, ceea ce a generat o reacție
furioasă din partea agentului jucătorului. Mino Raiola nu înțelege
cum de Pep nu vrea să îi acorde mai multe șanse lui Ibra, în
condițiile în care, vara trecută, a cheltuit o avere pentru a-l
transfera pe Camp Nou.
„După ce a plătit 75 de milioane de euro pentru Zlatan,
Guardiola nu-l mai vrea. Îi recomand să meargă la un spital de
nebuni„, a afirmat Raiola, pentru
elmundodeportivo.es.
Raiola a declarat că nu înțelege îndoielile care există în privința
continuității jucătorului: „Dacă președintele Joan Laporta
și directorul sportiv Txiki Begiristain spun că Ibrahimovici nu e
de vânzare, de ce întrebați mereu ce face…Ibra este bine, cu o
mică durere de cap pentru că a stat mult la soare, la
piscină„, a declarat Raiola.