Dai un ban, dar stai în față

Chelsea ocupă locul doi în Premier League în topul formațiilor cu cele mai scumpe bilete. e depășită în această ierarhie doar de Arsenal. Cel mai ieftin bilet la un meci pe Stamford Bridge costă 41 de lire. Un fan al lui Chelsea a plătit la începutul sezonului aproape 600 de lire pentru a-și procura un abonament la meciurile echipei. Chiar dacă prețurile pot părea exorbitante, fanii londonezilor nu au motive să fie nemulțumiți. Asta pentru că cei fideli clubului – abonații și membrii – au mereu întâietate. Pentru un meci obișnuit, tichetele sunt puse în vânzare online, cu 42 de zile înainte. În prima săptămână, acestea sunt vândute doar membrilor, dar fiecare dintre aceștia poate cumpăra maximum un bilet. În a doua săptămână, abonații au din nou prioritate și pot cumpăra cel mult două bilete. Abia după aceea, când suporterii loiali au avut timp suficient să cumpere, începe vânzarea generală. 95 la sută dintre bilete sunt vândute online.

Eșarfă – 8 lire
Abonamente – 595 de lire cel mai ieftin
1.250 de lire cel mai scump
Bilete la un meci cu Arsenal, Manchester United, Liverpool, Tottenham (categoria AA)
56 de lire cel mai ieftin
87 de lire cel mai scump

Publicat: 07 03. 2013, 09:26
Actualizat: 07 03. 2013, 09:27