Cristian Daminuță, juniorul român transferat în luna mai la Inter Milano, așteaptă debutul la echipa Primavera a celebrului club italian. În vârstă de 18 ani, românul achiziționat pe bani puțini de la FC Timișoara (s-a plătit doar grila de formare a jucătorului) este considerat aici, în Italia, drept „Vieira din Carpați”, el evoluând pe postul de mijlocaș central precum internaționalul francez.
Deși se află de câteva luni în Italia, Daminuță nu cunoaște foarte bine orașul Milano. Locuiește la baza sportivă a clubului interist, „Giacinto Facchetti”, aflată în afara orașului, la 35 de kilometri, un complex sportiv denumit după marele fotbalist al Italiei și al Interului din anii 60.
„Timpul liber mi-l petrec tot aici la bază. Stau pe Internet sau vizionez filme. Câteodată mai suntem duși la meciurile Interului de acasă. Acum, de-abia aștept să debutez în tricoul noii mele formații. Cel mai probabil se va întâmpla săptămâna următoare, pentru că până acum am avut tendinită și nu am putut evolua“, ne declară românul, pe care l-am întâlnit ca spectator la meciul Inter – Lecce.
„Timișoara m-a luat la mișto”
Daminuță nu a plecat din țară cu acordul conducerii FC Timișoara. A fost suspendat opt luni.
„Eram în tratative cu Inter, Chelsea, Liverpool și chiar Dinamo. Cei de la Timișoara nu au vrut să îmi dea drumul și consideram că sunt luat la mișto când îmi comunicau ce sumă mică voi primi pentru a-mi face contractul de profesionist. Aici, valoarea contractului nici nu se compară. Iar deja în Italia e o altă lume pentru fotbaliști. Alte condiții, altă mentalitate”, își amintește el.
A fost promovat la prima echipă de Gheorghe Hagi, pe vremea când acesta pregătea Timișoara. Nu e de mirare. Fostul căpitan al naționalei a promovat jucători tineri pe oriunde a fost.
„Dacă Hagi ar fi rămas la Timișoara, eu nu aș fi plecat din România. Sigur acum aș fi jucat titular fără probleme la Inter. Hagi mereu ne încuraja pe noi, tinerii. Doar pentru faptul că la antrenament schimbai câteva pase cu cel mai mare fotbalist român din toate timpurile, îți venea să ari terenul”, este de părere tânărul fotbalist.
Daminuță este doar unul dintre fotbaliștii foarte tineri care au părăsit fotbalul românesc. E o situație care tinde să se acutizeze. În România, probabil nu va mai veni să joace decât pentru echipa națională, deși, așa cum o spune și el, „never say never“ (n.r. – niciodată să nu spui niciodată).
Â
"Știu că Inter a transferat în această vară un junior român, Daminuță… dar nu l-am întâlnit până acum niciodată" – Cristi Chivu, fundaș Inter Milano
"Chivu este modelul meu de fotbalist. Deși joacă la Inter, nu ne-am întâlnit deloc. I-am trimis două sms-uri, dar tot n-am reușit să dau de el" – Cristian Daminuță, mijlocaș Inter Milano
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER