Dan Petrescu, dezbrăcat de ultimul mister!** Declarația care a smuls aplauzele rușilor

Super Dan continuă să facă senzație în Rusia. Kuban Kranodar a
câștigat ultimul meci, cu Terek, și este liderul campionatului, în
așteptarea meciului dintre Zenit și Lokomotiv. Șefii din Krasnodar
își freacă mâinile de bucurie: în ritmul ăsta, Kuban are șanse mari
să se bată pentru locurile de Liga Campionilor, la primul sezon
după promovare.

Dan Petrescu are promisiunea șefilor că echipa va fi întărită, deci
visul fostului antrenor al Unirii Urziceni, calificarea în Ligă nu
este chiar departe.

„Conducătorii clubului mi-au promis că nu vor vinde jucători, ba
chiar ne vom întări”
, a declarat „Bursucul” după victoria
în fața lui Ruud Gullit

Că Dan Petrescu este omul momentului în Rusia este dovedit și de
interesul pentru orice detaliu din viața antrenorului. Întrebat de
ce nu se îmbracă în costum, Super Dan a mai surprins o dată:

„Sunt o persoană care reprezintă echipa, deci trebuie să mă
îmbrac în culorile clubului. Dacă voi avea haine de „civil” cu
însemnele clubului, mă voi conforma”,
a declarat Dan
Petrescu, care a smuls aplauzele jurnaliștilor cu replica:
„Spaletti face la fel

Publicat: 07 05. 2011, 19:31
Actualizat: 10 05. 2011, 13:31