UPDATE 20:00 Formația Kuban Krasnodar, antrenată de Dan Petrescu, a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-0, de formația Dinamo Moscova, cu Adrian Ropotan integralist, într-un meci din etapa a IV-a a campionatului Rusiei, informează site-ul oficial al clubului din Krasnodar.
Golul echipei gazdă a fost reușit de Semșov, în minutul 83. La Kuban Krasnodar, Dacian Varga a fost integralist, în timp ce Gigel Bucur a intrat pe teren în minutul 86.
Aceasta este a doua înfrângere a echipei Kuban în primele patru etape, formația pregătită de Dan Petrescu mai având două victorii.
MEDIAFAX
Dan Petrescu nu se dezminte și dă militaria jos din pod și la Krasnodar. Super Dan și-a scos fotbaliștii la antrenament chiar în dimineața zilei în care o va întâlni pe Dinamo Moscova. „Bursucul” nu i-a menajat pe Varga și ai lui chiar dacă la Moscova a pornit o adevărată furtună de zăpadă.
Cu o zi înainte, când fotbaliștii au mers în camerele lor, vremea era una de primăvara adevărată.
Antrenamenttul din această dimineață a durat aproximativ 30 de minute și s-a încheiat cu o bulgăreală în toată regula
Kuban Krasnodar este, după trei etape, pe locul cinci, la egalitate de puncte cu locurile trei și patru. Lider este rivala de la Krasnodar, cu opt puncte, iar pe doi este Zenit, cu șapte puncte.
Varga, anunțat titular!
Budakov – Zhavnerchik, Armaș, Zuela, Kozlov – Fidler, Tlisov, Kulik – Dacian Varga, David Zorah, Davydov.
Sursa FOTO: fckuban.ru
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER