Dan Petrescu la Anji? **Ce au anunțat, astăzi, oficialii celui mai bogat club din Estul Europei
Anji Makhachkala este clubul din Estul Europei care a cheltuit cele mai mari sume în ultimii ani pentru a deveni una din forțele bătrânului continent. Patronii formației au înțeles că performanța trebuie plătită și au acționat în consecință, reușind transferuri spectaculoase – Eto’o, Traore, Lassana Diarra sau Willian.
Chiar și așa, Anji nu a reușit să se ridice la nivelul investițiilor, în acest moment aflându-se în afara unui loc de Champions League. În aceste condiții, presa din Rusia a alocat spații largi iminentei demiteri a lui Guus Hiddink, nominalizându-i, printre posibilii succesori ai olandezului, pe Dan Petrescu.
Românul ar fi urmat să primească 4 milioane de euro pe sezon, conform informațiilor venite dinspre Moscova, dar se pare că nimic nu este real. Oficialii lui Anji au dezmințit toate speculațiile, afirmându-și încă o dată sprijinul necondiționat pentru Hiddink și staff-ul său.
„Suntem satisfăcuți complet de munca depusă de Guus Hiddink și de staff-ul său. E dezamăgitor ce apare în presă, e dezamăgitor că tot felul de „experți” își dau cu presupusul despre viitorul clubului nostru și despre schimbările pe care urmează să le facem. Hiddink are toată susținerea noastră, a demonstrat că este un mare antrenor și suntem convinși că vom obține trofee sub comanda lui.„, a declarat Aivaz Kaziakhmedov, directorul general al grupării din Makhachkala, pe site-ul oficial al clubului.