Dan Petrescu: „Sunt măgulit de interesul lui Chelsea, însă mă gândesc doar la Kuban”

UPDATE
17.15:
Tehnicianul Dan Petrescu a declarat, joi, că
ar fi măgulit dacă ar fi adevărate informațiile potrivit cărora se
află pe o listă scurtă cu antrenori doriți de gruparea Chelsea,
însă a menționat că „toate gândurile” sale se îndreaptă spre
formația Kuban Krasnodar, informează site-ul sport-express.

„Nu știu cât de adevărate sunt informațiile potrivit cărora
numele meu apare pe o listă scurtă cu antrenori doriți de Chelsea,
dar, dacă este așa, atunci cred că orice antrenor ar fi măgulit. Am
spus de multe ori până acum, Chelsea deține un loc special în inima
mea, am multe amintiri frumoase de la această echipă. Cu toate
acestea, vreau să fiu înțeles corect: posibilul interes al
londonezilor pentru mine este măgulitor, însă nimic mai mult. Toate
gândurile mele se îndreaptă spre Kuban și atât”
, a
declarat Dan Petrescu, citat de site-ul rus sport-express.ru.

Sursa: Mediafax


Dan Petrescu a început foarte bine sezonul de debut în prima
ligă din Rusia. Kuban Krasnodar ocupă locul 2, după 10 etape,
aflându-se la un singur punct în spatele liderului Lokomotiv
Moscova.

Cu toate acestea, tehnicianul român ar putea părăsi gruparea
rusă, cu care mai are contract aproape 4 ani. Cotidianul rus
Sport Express notează că „Super Dan”, așa cum l-au
poreclit fanii lui Kuban Krasnodar, este pe lista posibililor
înlocuitori ai lui Carlo Ancelotti la Chelsea.

Dan Petrescu și-ar putea îndeplini astfel visul: să pregătească
echipa la care strâns peste 200 de meciuri 5 ani. Ca jucător,
Petrescu a câștigat cu Chelsea Cupa Angliei, Cupa Ligii, Cupa
Cupelor și Supercupa Europei.

Publicat: 26 05. 2011, 15:30
Actualizat: 26 05. 2011, 17:22