Daniel Isăilă (52 de ani) și-a găsit rapid echipă. Tot în zona Golfului. După ce la începutul lunii noiembrie a anului trecut, tehnicianul român se despărțea de Khorfakkan, după doar 10 etape scurse din campionatul Emiratelor Arabe Unite, acum Isăilă a semnat un contract cu Baniyas, echipă pe care a mai antrenat-o timp de 3 ani.
FC Baniyas a rămas fără antrenorul portughez Joao Pedro Sousa care a fost demis după rezultatele slabe obținute în ultima perioadă. Baniyas e acum pe locul 11, cu 8 puncte, la trei puncte de zona retrogradării.
Daniel Isăilă a semnat un contract valabil până la finalul sezonului, iar astăzi va conduce primul antrenament al echipei. Debutul va fi unul de foc, sâmbătă, 11 ianuarie, pe teren propriu, cu Al Wasl, campioana en-titre.
La Baniyas, Isăilă îi are în staff pe Marian Ungureanu, Sorin Gheorghe Cornea, Paolo Potocnik, Dan Stîngaciu și Gabi Kajcsa.
„Vacanța a fost scurtă după despărțirea de Khorfakkan, dar a fost o vacanță binemeritată în care mi-am încărcat bateriile. Am avut Sărbători liniștite cu familia, a fost excat ce aveam nevoie și acum sunt încărcat 100% pentru a începe munca. Am ajuns la un acord cu Baniyas. Este un club pe carte îl cunosc bine. Echipa se află într-un moment delicat, dificil, dar sunt convins că o putem scoate la capăt cu multă muncă și răbdare. Obiectivul este să obținem cât mai multe puncte și să ieșim din zona retrogradării”, a spus Isăilă pentru ProSport.
Daniel Isăilă este de șapte ani în zona arabă. În 2018 a început la Hazem (Arabia Saudită), după care a trecut în Emiratele Arabe Unite unde a antrenat timp de trei ani pe Baniyas, în 2023 anul trecut a antrenat-o pe Ajman, iar în toamna anului trecut a fost antrenorul lui Khorfakkan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER