Dat ca sigur la AC Milan, Arsene Wenger a reacționat. Mesaj dur al francezului

Au existat zvonuri conform cărora francezul Arsene Wenger ar urma să preia AC Milan, dar omul care a condus Arsenal timp de 22 de ani a spus că nu este nimic adevărat.

„Singurul lucru pe care-l pot spune este ‘fake news’! Dacă aș semna cu cineva, v-aș spune. Sunt știri false! Nu pot controla știrile, pot controla doar ce fac în viața mea. În acest moment, mă concentrez pe munca pe care o depun la beIN Sport, una care nu e ușoară”, a spus Arsene Wenger, pentru beIN Sport.

În urmă cu câteva zile, France Football anunța că Wenger s-a înțeles cu AC Milan și urmează să-l înlocuiască pe Gennaro Gattusso. Tehnicianul în vârstă de 69 de ani a spus că va reveni în iarbă, în viitorul apropiat, dar a ținut să demonteze varianta lansată pe piață de prestigioasa revistă.

Wenger a condus-o pe Arsenal timp de 7895, perioada în care a strâns 1235 de meciuri oficiale. În 716 au triumfat cei de la Arsenal, 266 s-au terminat la egalitate, iar 253 este numărul ce reprezintă înfrângerile.

Publicat: 06 11. 2018, 21:57
Actualizat: 06 11. 2018, 22:20