Datori vânduți**

Datori vânduți**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cele 20 de cluburi din Premier League au împreună datorii de 3,5 miliarde de euro la bănci, conform ultimei analize financiare.

Cu toate că situația nu are precedent, datoria acumulată fiind mai mare ca niciodată, oficialii Federației Engleze susțin că totul este sub control datorită sponsorilor și a drepturilor TV. Manchester United și Chelsea sunt de departe cele mai îndatorate cluburi, “diavolii” trebuind să achite 806,7 milioane de euro băncilor. Patronul lui Chelsea, Abramovici, susține că suma publicată în raport (809 milioane) nu este cea reală, datoria sa fiind redusă la 350 de milioane. Chiar dacă sumele sunt astronomice, cluburile nu au de ce să își facă griji. Contractele semnate cu băncile sunt foarte avantajoase, United, de exemplu, având de plătit o dobândă de 7 % pe an, pe o perioadă de 30 de ani. Or, având în vedere veniturile clubului englez (295,7 milioane de euro pe sezon, din care impozitul reținut este foarte mic pentru că Red Football Limited și Red Football General Partner Inc., companiile care dețin clubul, sunt înregistrate în SUA, Nevada, un stat unde TVA-ul este de doar 15 %), “rata la bancă” nu este o problemă pentru “diavoli”. Situația este asemănătoare la Chelsea și la Arsenal, “tunarii” având și ei o datorie de 479,8 de milioane de euro, pe care o pot plăti cu ușurință în câțiva ani doar din veniturile din vânzarea biletelor.

Liverpool are cele mai mari probleme

Cu o datorie de 322,9 milioane de euro, care trebuie achitată până la 24 iulie 2009, Liverpool se află, într-adevăr, într-o situație disperată. Kop Football Ltd, compania care deține clubul, a înregistrat pierderi de 45 de milioane de euro anul trecut, iar patronii americani, Gillett și Hicks, sunt în pragul falimentului. “Dacă patronii nu fac rost de bani pentru a plăti datoria la timp, viitorul clubului Liverpool este în pericol”, a declarat un analist financiar britanic. Benitez e și el afectat de situație, întrucât nu va avea la dispoziție bani pentru achiziții. Deja a pierdut licitația pentru Gareth Barry, care a semnat cu Manchester City, și ar putea să îi “scape” și pe David Silva sau Carlos Tevez dacă americanii nu vin repede cu o soluție. Salvarea ar putea să vină de la arabi: în ianuarie, un miliardar din Kuweit a oferit 450 de milioane de euro pentru club, însă patronii au refuzat.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Silviu Prigoană a fost înmormântat în mare secret! Familia a făcut anunțul oficial. Cum arată mormântul
Silviu Prigoană a fost înmormântat în mare secret! Familia a făcut anunțul oficial. Cum arată mormântul
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Silviu Prigoană, înmormântat în secret! Fiul său cel mare a confirmat. PRIMELE IMAGINI
Silviu Prigoană, înmormântat în secret! Fiul său cel mare a confirmat. PRIMELE IMAGINI
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
"Momentul pe care lumea nu-l ştie" înainte de scandalul Steaua - FCSB! Fostul conducător de la CSA are detalii explozive:…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să împărţim banii ca să nu trăim de la o lună la alta
Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să împărţim banii ca să nu…
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Nu au luat 30.000€! Câți bani au primit Nicolai Tand și Sorin Brotnei, de fapt, pentru că au câștigat Asia Express 2024
Nu au luat 30.000€! Câți bani au primit Nicolai Tand și Sorin Brotnei, de fapt, pentru că au câștigat Asia…
Se dau minim 1.000 LEI. Decizie pentru proprietarii de teren: Au început plăţile
Se dau minim 1.000 LEI. Decizie pentru proprietarii de teren: Au început plăţile
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Vicecampioană naţională la baschet, deşi se află de o viaţă în scaun rulant
Vicecampioană naţională la baschet, deşi se află de o viaţă în scaun rulant
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
×