„Daună totală”. VIDEO | Ronaldinho, la cea mai urâtă intervenție din toată cariera. Incredibil ce decizie a luat arbitrul

Cu doar o zi înainte de El Clasico – partidă ce are loc sâmbătă, ora 19:00 -, acolo unde a strălucit de atâtea ori în tricoul Barcelonei, Ronaldinho a fost din nou personaj principal. De data aceasta în Mexic și de data aceasta în ipostaza de erou negativ.

Transferat în acest sezon la Queretaro, brazilianul de 34 de ani a avut probabil cea mai urâtă intervenție din întreaga sa carieră. Un magician al balonului, „Dințosul” a demonstrat că nu stă deloc bine la capitolul deposedări.

În disputa pe care echipa sa a câștigat-o, scor 3-2, contra liderului America, Ronaldinho și-a lovit cu gheata în cap un adversar. Din fericire, acesta nu a suferit vreo accidentare gravă și a putut continua meciul. Interesant este faptul că arbitrul nu i-a acordat cartonașul roșu (nici măcar nu l-a avertizat pe sud-american pentru intrarea sa), altfel soarta meciului ar fi fost cu siguranță alta: faultul a fost comis la scorul de 0-0. Sportiv, fostul Balon de Aur și-a cerut scuze, dar, chiar și așa, intervenția extrem de imprudentă nu se justifică.

Vezi mai jos imaginile
 

Publicat: 25 10. 2014, 11:43
Actualizat: 25 10. 2014, 11:44