David Heard, fosta legendă a clubului Manchester United, a murit la vârsta de 82 de ani
David Heard, fostul atacant al echipelor Manchester United și Arsenal, dar și manager al echipei Lincoln City, a încetat din viață la vârsta de 82 de ani.
Scoțianul David Heard a avut 265 de apariții în tricoul echipei Manchester United și a marcat 145 de goluri, două dintre acestea în finala Cupei Angliei din 1963, câștigată împotriva celor de la Leicester, primul trofeu major după dezastrul aerian de la Munchen, din 1968.
Heard a marcat în ultimul meci de campionat, cu Arsenal, disputat înaintea accidentului de avion în care și-au pierdut viața 23 de persoane.
Heard, care a avut și cinci prezențe în națională, și-a început cariera la Stockport și a evoluat, de asemenea, pentru Stoke și Waterford.
Fiu al fostului atacant de la Manchester City, Alec Heard, David și-a făcut debutul la echipa mare a clubului Arsenal în 1954 și a marcat 99 de goluri în 166 apariții în tricoul „tunarilor”.
După ce a ajuns la Manchester United în 1961, David Heard a marcat în Cupa Angliei, Cupa Ligii și toate cele trei competiții de club europene, fiind coleg în atac cu Denis Law.
David Heard a cucerit două titluri de campion pe Old Trafford, însă nu a fost convocat pentru finala Cupei Campionilor Europeni, împotriva celor de la Benfica, în 1968, câștigată de Manchester United cu scorul de 4-1, după prelungiri.
De asemenea, după ce și-a încheiat cariera de jucător, Heard a fost manager la Lincoln City.