David Moyes (54 de ani) e noul antrenor al lui West Ham United, a anunțat, marți, clubul londonez, care îl demisese, luni, pe croatul Slaven Bilic.
Fostul antrenor de la Everton și Manchester United era liber de contract din luna mai a acestui an, după ce se despărțise de Sunderland, echipă cu care a retrogradat din Premier League la finalul sezonului trecut și vine la West Ham într-un moment foarte greu, preluând echipa pe locul al 18-lea, cu doar nouă puncte în primele 18 etape: „Aștept cu nerăbdare să-i întâlnesc pe suporteri, să fiu cu ei pe stadion. Aștept să-i văd alături de echipă, pentru că avem nevoie ca toată luema să fie lângă noi. Avem o misiune dificilă, dar sunt sigur că rezultatele vor veni până la finalul sezonului”, a spus Moyes, pentru site-ul oficial al grupării londoneze.
Ajuns în lumina reflectoarelor grație celor 11 sezoane petrecute pe banca lui Everton, David Moyes a stat pe banca lui Manchester United între iulie 2013 și aprilie 2014, dar mandatul său a fost considerat unul dintre cele mai slabe din istoria clubului de pe Old Trafford. Înainte s-o antreneze pe Sunderland, între iulie 2016 și mai 2017, Moyes a avut și o aventură în La Liga, pe banca lui Real Sociedad (noiembrie 2014 – noiembrie 2015).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER