David Silva, noua țintă a granzilor Europei

Milan este ultima echipă înscrisă în cursa pentru semnătura
starului de 23 ani. După ce a reușit să reziste asaltului pentru
David Villa, Valencia are o nouă misiune: să-l păstreze pe Silva!
Rossonerii însă îl consideră pe mijocașul spaniol ca fiind soluția
pentru revitalizarea echipei și ieșirea din criză. Astfel, sunt
dispuși să plătească nu mai puțin de 30 de milioane de lire
sterline. Barcelona și Real Madrid îl monitorizează deasemenea pe
tânărul star și se pare că vor ieși la atac dacă oferta Milanului
se concretizează.

Nici echipele din insulă nu rămân indiferente, Rafa Benitez
dorindu-l insistent pe Silva la Liverpool, lipsa banilor
împiedicându-l să facă o ofertă momentan. Pe de altă parte Sir Alex
Ferguson îl vede pe tânărul fotbalist, care poate juca atât
mijlocaș central, cât și mijlocaș stânga, ca un transfer foarte
util pentru Manchester United, după plecarea lui Cristiano
Ronaldo.

Cu toate problemele financiare ale clubului, Valencia a reușit
să-i păstreze atât pe Villa, cât și pe Silva, însă în iarnă asediul
va începe din nou. Vor mai avea oare liliecii resursele necesare
să-și păstreze starurile?

Publicat: 11 09. 2009, 14:15
Actualizat: 11 09. 2009, 14:24