David Silva și-a prelungit contractul cu City: „Rămân să mă lupt pentru trofee”

  • Manchester Silva l-a convins pe David Silva (28 ani) să își prelungească actualul contract, scadent în 2016. Spaniolul va evolua pentru „cetățeni” până în 2019.

Contrar obiceriurilor din ultimii anii, trupa de pe Etihad a fost mult mai discretă în actuala perioadă de mercato. În afară de transferul sonor al lui Mangala, City se mai poate lăuda doar cu aducerea unei dubluri pe măsură pentru Zabaleta: Bacary Sagna.

Manuel Pellegrini este adeptul continuității și se bazează pe faptul că grupul format în ultimele sezoane va fi suficient de puternic și omogen în această stagiune astfel încât să atace cu șanse toate obiectivele puse în joc. În acest sens, prelungirea contractului lui David Silva (unul dintre cei mai buni jucători ai echipei, alături de Aguero și Toure ) era văzută ca o prioritate de chilian.

Iar board-ul de pe Etihad s-a conformat, dorind să îi ofere mijlocașului spaniol tot confortul psihic de care are nevoie. Astfel, deși era posesorul unuia dintre cele mai mari salarii, lui Silva i s-a propus un angajament și mai bănos, dar care să se întindă până în 2019.

Din 2010, când am venit de la Valencia, am simțit că City este a doua mea casă. Am fost înconjurat de dragoste și de profesionalism, astfel că nu puteam să îmi doresc altceva decât să rămân aici și să mă lupt pentru trofee. A fost o decizie firească, nu am stat mult pe gânduri, în primul rând datorită fanilor de aici„, a explicat ibericul, pe site-ul oficial al grupării engleze.


367 de ocazii a creat Silva pentru „cetățeni”, din 2010, când a sosit pe Etihad, anunță Opta. Niciun alt jucător din Premier League nu are o astfel de rată

21 de goluri în 127 de partide a marcat mijlocașul de 28 de ani pentru City

Publicat: 12 08. 2014, 14:58
Actualizat: 12 08. 2014, 14:59