Cumpărat în 2008 pentru aproape 2 milioane de euro, Dayro Moreno semna atunci un contract pe patru sezoane și promitea să devină unul dintre cei mai buni jucători străini care au trecut prin Liga I. Avea doar 22 de ani și Gigi Becali se aștepta să scoată profit bun pe el, însă Dayro nu a confirmat, în ciuda câtorva prestații bune în tricoul Stelei.
L-a fermecat pe Nestor Sensini
S-a spus atunci că viața extrasportivă dezorganizată l-a costat pe atacantul columbian, care s-a întors în 2010 în țara natală. Un an mai târziu Dayro a fost la doar un pas de Sporting Lisabona, iar acum pare să calce din nou pe accelerație pentru un transfer în Europa, fiind dorit de un nume greu al fotbalului mondial: fostul mare internațional argentinian Nestor Sensini.
Antrenor la Colon, în Argentina, Sensini e foarte aproape de a-l achiziționa pe Dayro Moreno, care ar avea astfel șansa să joace într-o ligă cu o deschidere mare spre fotbalul de pe bătrânul continent.
La 26 de ani, Dayro mai are ani buni de carieră în față și columbianul pare acum decis să dovedească că a trecut peste problemele din trecut.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER