Dayro Moreno, din nou în vârf de formă. Ce a reușit să facă în Columbia. FOTO | Fostul atacant al FCSB-ului s-a tuns scurt și-a făcut șuvițe
Dayro Moreno a reușit să câștige titlul cu Atletico Nacional, echipă la care a fost împrumutat în iarnă de Club Tijuana. Fostul atacant al FCSB-ului a fost printre cei mai buni jucători, cu 14 goluri în 11 apariții.
Dayro continuă să înscrie pe bandă rulantă. Ajuns la 31 de ani, atacantul columbian a marcat de 14 ori pentru Atletico Nacional, alături de care a reușit să ia titlul. În ultimul meci, Nacional s-a impus cu 5-1 în fața celor de la Deportivo Cali, al patrulea gol fiind înscris de Dayro, din lovitură de la 11 metri. Fostul atacat al FCSB-ului a ajuns astfel la 14 reușite și a câștigat și titlul de golgheter.
Dayro a mulțumit familiei pentru forma prin care trece: „Soția mea este cea care mă sprijină mereu, la bine și la rău”, a declarat fostul internațional columbian. Dayro urmează acum să revină la Club Tijuana, echipă de care aparține. Atletico Nacional l-ar vrea însă în continuare și se anunță negocieri între cele două părți.
Jucătorul de 31 de ani a făcut și o schimbare de look. Dayro a renunțat la plete, s-a tuns scurt și și-a făcut șuvițe.