De ce nu a ajuns, de fapt, Radu Drăgușin la Bayern Munchen! Fotbalistului român i-a fost frică de concurență: „Îl lua doar pentru a fi rezervă! Unde să joace el la Bayern?!”. EXCLUSIV
Fostul mare internațional, Marcel Răducanu, 69 de ani, consideră că Radu Drăgușin a ales bine când a semnat cu Tottenham pentru că la Bayern Munchen nu ar fi fost titular.
Transferul lui Radu Drăgușin la Tottenham este una dintre loviturile începutului de an pe piața transferurilor.
Însă, pentru semnătura tânărului fundaș central al naționalei României s-ar fi luptat și Bayern Munchen, iar Marcel Răducanu a explicat pentru ProSport ce ar fi însemnat o asemenea mutare.
De ce nu a ajuns Radu Drăgușin la Bayern Munchen! Fotbalistului român i-a fost frică de concurență: „Îl lua doar pentru a fi rezervă! Unde să joace el la Bayern?!”
Fostul mare fotbalist al Stelei și al celor de la Borussia Dortmund, Marcel Răducanu, 69 de ani, a vorbit pentru ProSport despre varianta ca Radu Drăgușin să fi semnat cu Bayern Munchen.
„Am auzit și eu de la un prieten că Bayern ar fi sunat pe la Genoa să se intereseze despre Drăgușin, dar hai să fim serioși de un lucru! Să spunem că până la urma campioana Germaniei l-ar fi luat, păi Bayern îl transfera doar ca rezervă. Sunt foarte sigur de acest lucru. Unde să joace Drăgușin la Bayern? Și cred că acest lucru l-a gândit și el.
După părerea mea el nu a vrut să meargă acolo, deoarece știa de la început că nu are șanse să joace titular, iar la 21 de ani tu trebuie să joci, nu să rupi banca de rezerve. Florin Manea a încercat și el să își ambaleze marfa cât mai frumos și nu e de condamnat cu nimic, chiar dacă în ultimele zile el a dat foarte multe declarații. Vad că de bine, de rău, Florin Manea are grijă de Drăgușin și se zbate să îi fie bine. Alți impresari își uită jucătorii pe la echipele pe unde i-au dus. Acum depinde de Drăgușin ce o să facă în Anglia. Ăia te prind și vin peste tine de nu te vezi. Nu sunt deloc ușoare duelurile cu atacanții din Premier League”, a spus Răducanu.
Drăgușin, contract cu Tottenham până în 2029
Drăgușin va avea contract cu Tottenham până în 2029, conform informațiilor furnizate de Fabrizio Romano. „Tottenham și Genoa au completat toate actele pentru transferul lui Radu Drăgușin.
Acestea sunt condițiile finale ale acordului: Taxă fixă de transfer de 25 de milioane de euro, plus bonusuri de cinci milioane de euro, foarte ușor de accesat. Contract până în iunie 2029, salariu net de aproape trei milioane de euro. Djed Spence va merge împrumut la Genoa și Tottenham îi va plăti salariul. Genoa va avea opțiune de cumpărare în cazul lui Spence pentru zece milioane de euro. Genoa a plătit puțin peste cinci milioane de euro, plus bonusuri, pentru a-l transfera pe Drăgușin în august… Top! Afacere inteligentă. Drăgușin va zbura la Londra astăzi și va efectua vizita medicală. Telenovela nebună s-a încheiat pentru Bayern”, punctează Fabrizio Romano, pe Instagram.