Căpitanul lui Arsenal, olandezul Robin Van Persie (28 de ani), a marcat sâmbătă cel de-al 30-lea și cel de-al 31-lea gol înscris in 2011 și se află la un pas de a doborî recordul deținut de Alan Shearer încă din 1995: cele mai multe goluri înscrise într-un an calendaristic.
Venit la Arsenal în vara lui 2004, Van Persie a preluat ștafeta de lider al „tunarilor” de la Thierry Henry, iar atacantul olandez nu a înșelat așteptările șefilor de pe Emirates. El a avut un an 2011 senzațional, în care a marcat 31 de goluri în 29 de apariții, ultimele două aducând sâmbătă victoria lui Arsenal pe terenul lui Norwich (2-1).
Cu această ocazie, Van Persie a intrat în cercul select al atacanților din Premier League care au marcat mai mult de 30 de goluri într-un an calendaristic. Doar cinci fotbaliști au reușit această performanță, iar Alan Shearer este cel mai prolific, cu 36 de goluri în 42 de meciuri disputate în 1995. La acea vreme însă, Premier League era compusă din 22 de echipe, nu 20, cum se întâmplă în prezent.
Van Persie se află pe locul 3 în această ierarhie, fiind depășit doar de Shearer (36 de goluri – 1995) și Henry (34 de goluri – 2004). În spatele olandezului sunt Les Ferdinand (30 de goluri – 1995) și Ruud Van Nistelrooy (30 de goluri – 2003).
POATE DEVENI CEL MAI BUN Robin Van Persie are toate șansele să urce pe primul loc în acest top select, având în vedere că Arsenal va mai disputa nu mai puțin de șapte meciuri în Premier League până la pauza competițională. Olandezul are o medie de mai bine de un gol marcat în fiecare meci și nu are nevoie decât de încă șase reușite pentru a devenit cel mai bun marcator din istoria campionatului enlgez. Cu toate că are niște cifre impresionante în dreptul său, Van Persie nu a fost inclus pe lista nominalizaților la Balonul de Aur, unde supremația și-o vor disputa superstarurile Cristiano Ronaldo (Real Madrid) și Lionel Messi (Barcelona).
CUM AU REVENIT „TUNARII”? Revenirea lui Arsenal de la umilința suferită pe Old Trafford în luna septembrie (2-8 cu Manchester United) a surprins întreaga lume a fotbalului din Albion, iar explicația stă în tactica folosită în ultima vreme de Arsene Wenger. Francezul i-a introdus la închidere pe Song și Arteta, care acoperă în permanență spațiile lăsate libere de cvartetul ofensiv format din Van Persie, Walcott, Gervinho și Ramsey. Folosind această nouă așezare, Arsenal a ajuns la cinci victorii consecutive în Premier League și nu au mai pierdut de aproape 2 luni, de la înfrângerea cu Tottenham (1-2) de pe 2 octombrie. De atunci, „tunarii” au marcat 18 goluri în opt partide și s-au apropiat la doar trei puncte de podium: „Jucătorii au înțeles că relațiile de joc trebuie să se sudeze înainte să vină rezultatele, iar munca noastră începe să se vadă în sfârșit”, a explicat Wenger după victoria de pe terenul lui Norwich.
4 echipe sunt la egalitate pe locul patru în Anglia, cu 22 de puncte: Chelsea, Arsenal, Tottenham și Liverpool
3 trofee a câștigat Van Persie în întreaga sa carieră: Cupa UEFA (2002), Cupa Angliei (2005) și Supercupa Angliei (2004).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER