Barcelona s-a impus sâmbătă, scor 6-0, pe terenul lui Elche, ocupanta locului 17 în Primera Division. Succesul echipei antrenate de Luis Enrique a fost adus de „dublele” reușite de Messi și Nermar și golurile marcate de Pique și Pedro.
Messi și compania au jucat pentru a treia oara în 2015 cu Elche, iar rezultatul a fost același: victorie clară, fără gol primit, și spectacol cât cuprinde. În primele două partide din acest an cu nou-promovata în Primera Division, Barcelona a marcat de nouă ori, 5-0 pe Camp Nou și 4-0 în deplasare în cele două manșe ale înfruntării directe din Cupa Spaniei. De această dată, catalanii au trecut la un alt nivel și l-au învins de șase ori pe portarul portughez Tyton.
Show-ul a început în minutul 35, când Pique a deschis scorul după o pasă primită de la Xavi. Ceea ce la pauză părea să fie o victorie logică s-a transformat în repriza secundă într-un adevărat festival. Messi a înscris din penalty, în minutul 55, primul gol al Barcelonei de la 11 metri în acest sezon și a mai punctat o dată în minutul 88. Între golurile superstarului argentinian s-a interpus „dubla” lui Neymar (minutele 69 și 71), la care Messi a pasat de fiecare dată decisiv, iar reușita lui Pedro din ultimul minut de joc a dus scorul la un umilitor 0-6.
Barcelona termină, astfel, al 13-lea meci al sezonului fără gol primit, dar rămâne pe locul al doilea al clasamentului primei ligi din Spania, cu 47 de puncte, unul mai puțin decât Real Madrid, care are un joc mai puțin disputat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER