Plecarea lui Cesc Fabregas de la Arsenal la Barcelona a fost poate cea mai lungă „telenovelă” a verii în fotbalul internațional.
Presiuni au fost de ambele părți. Pe de o parte, jucătorul a vorbit constant cu colegii de la naționala Spaniei care aparțin de Barca, pe durata Cupei Mondiale, iar, pe de altă parte, Arsene Wenger și fanii „tunarilor” au făcut tot posibilul să-l convingă să mai rămână pe „Emirates”.
Până la urmă Cesc s-a hotărât să rămână, dar, deși mai are contract cu clubul londonez până în 2015, mijlocașul pare a mai avea de stat în capitala Angliei un singur sezon. În aceste condiții, oare ce va face? Va avea evoluții foarte bune sau se „va da la fund”? Au mai fost și alți jucători înaintea lui care au decis să mai rămână încă un an la cluburile lor, iar rezultatele au fost amestecate…
În continuare vă prezentăm o listă alcătuită de englezii de la Goal.com.
Patrick Vieira – Arsenal, 2004/2005 Vieira era curtat în mod constant de Real Madrid, de mai multe sezoane, dar după ce a ajutat Arsenal să ia titlul în sezonul ’03/’04 -vârful carierei sale- s-a decis să rămână în continuare la „tunari”. În următorul sezon, forma sa a scăzut considerabil și s-a trezit dintr-o dată pe lista de jucători inutili a lui Wenger. Real Madrid nu mai era interesată de serviciile sale, așa că mijlocașul s-a întors în Serie A, acolo unde, deși a câștigat mai multe titluri consecutive cu Juve și Inter, nu a reușit să revină la forma de dinaintea plecării de la Arsenal.
Ashley Cole – Arsenal, 2005/2006 Un produs de succes al Academiei de fotbal a londonezilor, Cole părea a fi în relații solide cu echipa sa. Asta până în momentul în care au apărut zvonuri conform cărora fundașul s-ar fi întâlnit pe ascuns cu oficiali ai clubului Chelsea în vederea unei mutări pe „Stamford Bridge”. Cole și Chelsea au fost amendați pentru acest incident și relația jucătorului cu fanii lui Arsenal s-a deteriorat considerabil. Deși a semnat un nou contract cu echipa, Cole s-a regăsit mai mult pe bară din cauza deselor accidentări, iar Gael Clichy a devenit înlocuitărul său. Fundașul a plecat la finalul sezonului la Chelsea, fiind poreclit ironic de fanii „tunarilor” „CASHley Cole”.
Thierry Henry – Arsenal, 2006/2007 Henry a preluat banderola de căpitan de la Vieira și a dus Arsenal până în finala Ligii Campionilor, acolo unde Barcelona s-a impus la limită, scor 2-1. Deși se vorbea de atunci de o plecare a sa la Barcelona, „Titi” a ales să mai rămână un an, primul din istoria clubului pe noul stadion: „Emirates”. Însă acest sezon s-a dovedit a fi frustrant pentru toți cei implicați. Lăsat des deoparte din cauza accidentărilor, Henry părea depășit, atunci când era apt de joc, de coechipierii săi mai tineri, aceștia fiind la rândul lor inhibați de prezența simbolului clubului. Acest lucru a făcut mult mai ușoară, pentru fani, trecerea atacantului la Barca, decât ar fi fost în urmă cu un sezon.
Emmanuel Adebayor – Arsenal, 2008/2009 Atacantul togolez a fost principalul beneficiar al plecării lui Henry, înscriind 30 de goluri în lupta „tunarilor” pentru câștigarea campionatului în 2008. Evoluțiile bune i s-au urcat la cap și și-a petrecut o bună parte din vară (2008) „flirtând” public cu oficiali ai cluburilor AC Milan și Barcelona. Arsenal i-a oferit condiții excelente pentru a rămâne pe „Emirates”, dar jucătorul deja își stricase relația cu fanii și ultimul său sezon la echipă a fost unul de coșmar. Atacantul a plecat apoi la Manchester City.
Cristiano Ronaldo – Manchester United, 2008/2009 După un sezon excelent la Manchester United (’07/’08), în care a înscris 42 de goluri, Ronaldo s-a arătat interesat de o mutare la Real Madrid. Oficialii „diavolilor” s-au plâns atunci de hăituirea jucătorului de către madrileni și în august 2008 portughezul a confirmat că va rămâne la United cel puțin încă un sezon înainte de a-și îndeplini „mutarea de vis” pe „Santiago Bernabeu”. Acel ultim sezon ca „diavol roșu” a fost un altul demn de laudă: a câștigat Balonul de Aur, a fost numit de FIFA jucătorul anului, a câștigat al treilea titlu consecutiv cu echipa de club, a ajuns din nou în finala Ligii Campionilor și a înscris 26 de goluri în 53 de meciuri înainte de a se transfera la Real.
Steve McManaman – Liverpool, 1998/1999 Cu un deceniu mai devreme, Real Madrid era clubul preferat al unui alt star din Premier League. Numit căpitan la începutul sezonului ’98/’99, McManaman și-a dezvăluit dorința de a juca în străinătate. În ianuarie ’99, jucătorul a semnat un precontract cu Real – lucru ce a mâniat fanii „cormoranilor”. Jucătorul încă mai avea cinci luni de contract, dar a rămas constant pe dinafară din cauza accidentărilor, din cauza furiei fanilor sau din cauza faptului că managerul Gerard Houllier a încercat să scape echipa de dependența de el.
Xabi Alonso – Liverpool, 2008/2009 Condițiile plecării lui Alonso au fost diferite. Fericit la Liverpool și influent la mijlocul terenului, a fost tratat ca un jucător dispensabil de către Rafa Benitez, în vara lui 2008, atunci când managerul era într-o cursă publică pentru achiziționarea lui Gareth Barry (Aston Villa). Nicio mutare nu s-a concretizat până la urmă și Alonso și-a pierdut încrederea în manager, gândindu-se că viitorul său este departe de „cormorani”. Totuși, jucătorul a reușit cel mai bun sezon al său pe „Anfield” și în iulie 2009 nu s-a gândit de două ori înainte de a pleca la Real Madrid.
Gareth Barry – Aston Villa, 2008/2009 Căpitan și „veteran” al echipei, Barry a fost în mai 2008 subiectul mai multor oferte ale lui Benitez. Toate au fost respinse de Aston Villa, iar Barry și-a criticat public antrenorul (Martin O’Neill) pentru faptul că nu a făcut nimic pentru a-l ține la echipă, menționând că și-ar dori să joace cu Liverpool în Ligă. Mijlocașul a fost pus la punct de club, care a refuzat o nouă ofertă, în timp ce O’Neill i-a luat banderola de căpitan. Jucătorul a mai rămas totuși un sezon la club. A fost apoi renumit căpitan și a avut 48 de apariții în toate competițiile, înscriind opt goluri – cu unul mai puțin decât în cel mai bun sezon al său la Villa. În iunie 2009 a semnat pe cinci ani cu Manchester City, deși echipa nu era calificată în Ligă.
Jermain Defoe – West Ham United, 2003/2004 Atacantul își făcea un nume important la West Ham, dar nu a putut evita retrogradarea clubului în sezonul ’02/’03. La scurt timp după, Defoe a transmis oficialilor clubului o cerere scrisă de a fi transferat. Momentul complet nepotrivit pentru această mutare a fost aspru criticat de fani, coechipieri și cererea a fost respinsă de club. Atacantul și-a cerut apoi scuze fanilor, dar a refuzat să semneze o prelungire de contract. West Ham a acceptat apoi, în ianuarie, o ofertă de transfer de la Tottenham.
Michael Owen – Newcastle United, 2008/2009 Transfer-record pentru Newcastle în 2005, Owen a avut o perioadă presărată de accidentări la noul său club, bifând doar 71 de prezențe în patru sezoane. Kevin Keegan l-a făcut căpitan în ianuarie 2008, dar atacantul a refuzat o lună mai târziu să discute o prelungire de contract. A fost un sezon dezastruos pentru Newcastle, care a retrogradat, Owen anunțându-și clubul că nu va mai continua la echipă. A preferat să semneze cu Manchester United, în iulie 2009, din postura de jucător liber de contract.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER