De la „Iubesc copiii și câinii”, la „Ibrahimovic, Figo, Pirlo și Gerrard, cei mai buni cu care am jucat”. Interviu cu Mario Balotelli, așa cum nu l-ai văzut niciodată
„În fiecare dimineață, atunci când mă trezesc, mă gândesc că poate ieri oamenii au spus lucruri rele despre mine”, demarează atacantul italian Mario Balotelli (24 de ani) într-un interviu oferit pentru revista britanică Sport.
„Dar apoi văd cum vin copiii la mine, ca azi de exemplu, și mă gândesc că nu joc atât de slab. Aș putea juca mai bine – desigur că aș putea juca mai bine – dar copiii sunt naturali, sunt sinceri. Dacă se uită la tine și nu te plac, nu vin la tine. Astfel, dacă îi văd venind la mine, înseamnă că nu pot fi chiar atât de rău, nici ca fotbalist nici ca persoană. Atunci când copiii nu mă vor mai opri să îmi ceară să facem o fotografie împreună, să îmi ceară un autograf, sau orice chestie de genul acesta, poate că atunci voi începe să mă gândesc dacă trebuie să fac o schimbare în viața mea. De aceea iubesc copiii. Și câinii.„
„Dacă spun pupic, atunci mă pupă”, a relatat Balotelli despre Lucky, câinele care îi aduce zâmbetul pe față fotbalistului atunci când îl menționează. Lucky trăiește în Italia cu părinții adoptivi ai fotbalistului (n.r. – Balotelli a fost adoptat la vârsta de trei ani), alături de un alt câine, Tyson, rottweiler.
„Desigur că îmi este dor de familie și de prietenii din Italia”, a continuat Balotelli. „Atunci când reușesc să ajung acasă, petrec ore întregi vorbind cu părinții. Apoi îmi vizitez prietenii și avem activități normale, știți ce zic, ne jucăm pe PlayStation, ne jucăm ping pong. Apoi îmi iau câinii și mergem la o plimbare. Sunt foarte inteligenți. Lucky este incredibilă: atunci când te uiți la fața ei este ca și cum ai fi cu o persoană reală. Atunci când îi vorbesc, mă înțelege. Și trebuie să îi spun ceva doar o dată ca să mă asculte. Dacă îi cer lăbuța, mi-o dă. Dacă îi spun să șadă, mă ascultă. Dacă îi spun că poate alerga, aleargă. Tot ceea ce îi cer să facă, ea face”
Despre fotbal
„Fotbalul a reprezentat întotdeauna libertate”, a spus Balotelli fără rețineri, atunci când a fost chestionat despre primele sale amintiri în „sportul rege”. „Mă duc pe terenul de fotbal și fac ceea ce vreau. Îmi amintesc de vremurile când eram foarte tânăr, când obișnuiam să merg în parc și să mă joc cu prietenii. Întotdeauna obișnuiam să vin chiar înainte să înceapă să joace, și apoi, câștigau doar echipele care mă alegeau. Cealaltă echipă nu voia niciodată să joc.”
„Dar întotdeauna m-am simțit liber, și aceleași trăiri le experimentez și acum. Atunci când ești pe teren, te gândești doar le ce se petrece pe teren. Trebuie să dai tot ceea ce poți pentru a fi cel mai bun. Dacă îți iese, îți iese. Uneori, ca în perioada de față de exemplu, lucrurile nu ies. Dar nu trebuie să te dai bătut și până la urmă vei reuși. Nu este dificil. Totul este la nivel psihologic.”
Probabil ceea ce i-a creat un renume fotbalistului italian de-a lungul timpului au fost mai degrabă peripețiile din afara terenului decât performanțele de pe gazon. Bătăile cu coechipierii, artificiile lansate în baie sau săgețile aruncate în juniorii lui Manchester City sunt doar câteva dintre episoadele care i-au creat o reputație negativă atacantului.
„Am făcut greșeli în trecut, la fel cum fac toți oamenii când sunt tineri”, a recunoscut fotbalistul. „Apoi a urmat episodul cu artificiile, și nici măcar n-am fost eu cel care le-am lansat. Totuși, știu că presei din Anglia îi plac subiectele de acest gen, așa că e ok. Este rușinos într-adevăr, dar m-am obișnuit cu ziarele care încearcă întotdeaună să îi facă o imagine negativă personajului Mario. În afara terenului nu am niciodată probleme pentru că sunt întotdeauna acasă. Când oamenii spun lucruri rele despre mine, nu am probleme pentru că știu că ei doar ascultă mass-media și citesc ceea ce se scrie în ziare. Își pierd puțin din concentrarea asupra faptului că sunt fotbalist, astfel că toată lumea crede că sunt faimos pentru ceea ce se întâmplă în afara terenului.”
„Sper că vom fi foarte aproape de titlul în Premier League”
Despre plecarea de la AC Milan la Liverpool în vara acestui an, Balotelli este sincer. Nu se aștepta să întâlnească un colectiv atât de primitor, dar și de valoros pe Anfield. „Antrenorul este foarte bun, un caracter puternic”, a dezvăluit fotbalistul în vârstă de 24 de ani, referinduse la nord-irlandezul Brendan Rodgers (41 de ani). „Cred că asta se vede și prin felul în care echipa joacă. Sunt convins că mă poate ajuta să mă dezvolt ca jucător. Este foarte deschis, toată lumea poate vorbi cu el, dar el mai întâi se uită la persoană și apoi se uită la fotbalist. Cu Brendan, trebuie să fii o persoană bună – nu trebuie să fii, cum s-ar spune, tâmpit.”
„Nu știam multe despre club înainte să ajung aici, dar am rămas surprins”, a continuat italianul, vorbind cu apreciere despre Liverpool. „Știam că sunt o echipă foarte puternică, dar nu credeam că sunt atât de buni. Desigur, este nevoie să ne îmbunătățim multe aspecte ale jocului, deoarece nu am avut parte de cel mai bun start de sezon, dar cred că jucătorii de aici sunt incredibili. Este bine să vezi și tineri englezi: Sterling, Henderson, Lallana. Cred că, cu cât ai mai mulți jucători precum aceștia, cu atât vei fi mai bun. Poate că de-a lungul timpului ne-am obișnuit să nu mai vedem atâtea tinere talente din Anglia, dar lucrurile se schimbă, și este bine că o parte din ei sunt în echipa mea.”
„Trebuie să fiu mai prezent în careu”, recunoaște Balotelli atunci când este întrebat despre performanțele sale. „Nu o fac destul, dar este ceva la care lucrez. Nu am fost niciodată un vârf autentic, de careu. Am fost întotdeauna cineva care se mișcă în jurul careului, știți ce zic? Dacă ar fi după mine, aș juca întotdeauna cu doi atacanți. Este stilul în care îmi place mie să joc, dar Brendan mi-a cerut să evoluez singur ca vârf împins (n.r. – în perioada în care atacantul Daniel Sturridge a fost accidentat). Și înțeleg că atunci când mingea vine din zone laterale eu trebuie să fiu în careu, pentru că altfel s-ar putea să nu fie nimeni acolo.”
Pe lângă ambiția de a-și îmbunătăți jocul, Balotelli și-a mai setat un obiectiv în viitorul apropiat: vrea să marcheze primul său gol în Premier League pentru un club care deja l-a făcut să se simtă ca acasă. „Pot vedea că fanii lui Liverpool mă plac deja, deși sunt conștient că probabil sunt supărați că nu marchez. Însă, observ că apreciază că muncesc din greu, ceea ce contează mult pentru mine. Știu că am un gol în Liga Campionilor, dar trebuie să încep să înscriu și în Premier League. Apoi, s-ar putea să-mi stabilesc un alt obiectiv, dar jur, pentru moment, primul gol în campionat este unicul meu obiectiv. Și echipa? Dacă mă întrebați pe mine, eu cred că putem termina în top patru – așa sper. Dar acum mă concentrez și vreau să dau totul pentru a câștiga campionatul, nu pentru a termina în primele patru locuri. Nimeni nu participă în această competiție pentru a încerca să o piardă. Trebuie să dăm tot ceea ce avem mai bun din noi și orice se va întâmpla, se va întâmpla. Dar sper că vom fi foarte aproape de titlul în Premier League.”
„Ibrahimovic, Figo, Pirlo”. Cei mai buni coechipieri pe care Mario Balotelli i-a avut de-a lungul carierei, conform spuselor sale.
„Figo era briliant”, își aminteșteBalotelli. „Aveam 17 sau 18 ani când am jucat cu el la Inter. Și Pirlo este incredibil. Cel mai tare este că el devine mai bun chiar și la vârsta pe care o are (n.r. – 35 de ani). Este ușor să spui că vrei să devii un fotbalist mai bun, dar nu este așa de ușor să o pui în practică. Și Gerrard. Și el este un fotbalist incredibil. Înaintea acestui sezon nu știam foarte multe despre el, dar wow. Mi se pare că este la același nivel cu Pirlo. Viziune, tehnică, dar el este și puternic. Stevie poate face orice. Va fi foarte dificil pentru echipă să găsească un jucător ca el în viitor.”
Mai 2008 – Balotelli alături de unul dintre cei mai buni jucători cu care a avut oportunitatea de a fi coechipier: Zlatan Ibrahimovic (sursa foto: AFP)